top of page
  • carmenkolcsar

Capcane ale inteligenței, iluzii și disonanțe cognitive

Actualizată în: 13 ian. 2023



Într-un studiu faimos din 1977, 94% dintre profesori s-au autoevaluat ca fiind peste media colegilor lor.

Conform unui studiu mai recent, din 2018, 65% dintre americani consideră că nivelul lor de inteligență este peste medie. O căutare superficială pe internet returnează nenumărate studii cu rezultate similare peste tot în lume.

Tendința umană de a supraestima propriile capabilități față de ceilalți se numește efectul Dunning-Kruger și este puternic corelată cu o disonanță cognitivă numită iluzia superiorității.

În 1966, Peter Cathcart Wason a creat un exercițiu de logică ce a devenit celebru sub numele de activitatea de selecție Wason.

S-au folosit patru cartonașe, ca în imaginea de mai jos:

Participanților la test li s-a cerut să spună ce cărți ar întoarce dacă ar vrea să afle dacă afirmația ”dacă pe una dintre fețele unui cartonaș este un număr par, atunci partea cealaltă este roșie” este adevărată. În mod surprinzător la momentul acela, dar nu și în 1993 când experimentul a fost repetat obținând aceleași rezultate, mai puțin de 10% dintre participanți au oferit răspunsul corect.

Oprește-te un pic și fă acest test.


În cartea ”Nu ești chiar atât de deștept precum crezi” (engl. "You Are Not So Smart"), autorul David McRaney explică principala problemă ca fiind faptul că ne considerăm ființe rationale, logice, care văd lumea așa cum e, în timp ce adevărul e că suntem la fel de lunatici ca toși ceilalți.

Oamenii rareori reușesc să înțeleagă cu adevărat de ce fac unele lucruri, însă sunt foarte pricepuți în a crea explicații vaste și false ale motivelor sau cauzelor care stau la baza acțiunilor lor.

Dacă la întrebarea de mai devreme ai răspuns ”cartonașul cu numărul 8 și pe cel maro”, atunci faci parte din cei mai puțin de 10% care au dat răspunsul corect.

Un fenomen căruia îi cădem victime des, fără să conștientizăm e folosirea, asupra noastră, a unui stimul evident care declanșează un răspuns la un alt stimul, mai subtil.

Un exemplu destul la îndemână constă în folosirea parfumurilor sau mirosurilor pentru a declanșa decizii de cumpărare. Dacă într-un supermarket miroase a pâine proaspătă, cumpărăm mai multă mâncare decât intenționam (și nu mă refer la pâine). Dacă facem vizionări pentru a achiziționa o casă, și într-una dintre vizite simțim miros de plăcinte sau prăjituri proaspăt scoase din cuptor, casa aceea va ajunge măcar pe lista noastră scurtă.

Dar orice simțuri pot fi folosite, nu doar mirosul: dacă pe culoarele de la locul nostru de muncă pereții sunt decorați cu imagini reprezentând peisaje urbane, vom merge mai alert decât dacă sunt peisaje naturale (chiar dacă nu știm conștient ce imagini sunt pe pereți).

Dar ne este foarte greu să recunoaștem că factori externi, de care nici nu suntem conștienți, influențează modul în care ne comportăm sau ce simțim. De fapt, suntem prea mândri să admitem că suntem atât de ușor de influențat și manipulat și prea ocupați să investim timp, ulterior, pentru a ne analiza emoțiile și acțiunile și pentru a realiza care sunt de fapt relațiile de cauzalitate.

Însă singura modalitate de a scăpa de disonanțele cognitive este să acceptăm existența lor în viața noastră și să învățăm să le recunoaștem.

Făcând aceste lucruri ne oferim șansa de a avea o viață și o carieră în care luăm decizii corecte în mod conștient. Una dintre cele mai bune resurse pe tema disonanțelor cognitive este cartea lui Rolf Dobelli ”Arta de gândi limpede”. (Dacă nu aveți timp pentru o carte întreagă, atunci răsfoiți wikipedia).

Biasurile (disonanțe cognitive, prejudecăți, etc.) variază de la evidente la subtile la neobservabile, Să ne uităm în continuare la câteva exemple.

Dacă, de exemplu, hotărâm să evităm consumul de omletă pentru că Einstein nu mânca omletă, am căzut în capcana părtinirii autorități (am transferat autoritatea lui Einstein din fizică în nutriție). În mod similar, un șef dând indicații detaliate într-un domeniu în care nu este competent și subalternii implementând instrucțiunile lui, reprezintă un exemplu de șef care-și folosește autoritatea în mod nepotrivit și de subalterni care cad pradă prejudecății autorității.

Hai să mai facem un exercițiu: imaginează-ți că ești la școală și profesorul de matematică dă clasei un șir de numere - să zicem că șirul e 2, 4, 6, cerând să găsiți regula în baza căreia a fost construit acest șir de numere. Profesorul vă permite să îl întrebați despre orice număr la care vă gândiți dacă respecta sau nu regula, și vă va răspunde la întrebare. Însă aveți o singură încercare pentru a-i spune regula. Gândește-te pentru câteva momente care ar putea fi regula din spatele șirului 2, 4, 6.


Acesta a fost experiment real. Cei mai mulți dintre studenți au întrebat dacă numărul următor este 8 iar profesorul le-a răspuns ”8 respectă regula”. Apoi au întrebat despre 10, 12, 14, iar profesorul le-a spus de fiecare dată că numărul respectă regula. Așa că studenții au concluzionat că regula este: fiecare număe din șir este numărul anterior însumat cu 2. Dar regula nu era aceasta.

Un alt student a întrebat dacă -3 urmează în șir iar profesorul a spus că nu respectă regula. Apoi a întrebat de 67, primind răspunsul că respectă regula. După ce a mai pus niște întrebări, studentul a enunțat regula: ”numerele trebuie să fie în ordine crescătoare” iar profesorul l-a felicitat.

Diferența dintre acest student și ceilalți e că nu a căzut în capcana biasului confirmării, în timp ce ceilalți întrebau despre numere care le puteau confirma regula la care se gândeau, acesta întreba despre numere care i-ar fi infirmat regula pe care o avea în minte. Tendința de a ne confirma părerile este considerată mama tuturor erorilor cognitive datorită frecvenței cu care a apare și ușurinței cu care duce la alte prejudecăți.

Apare în toate aspectele vieții: atunci când găsim informații și știri care susțin partidul pe care vrem să-l votăm, mașina pe care tocmai ne-am hotărât să o cumpărăm, cartierul în care ne-am mutat, etc.

Dacă la finalul acestui articol te consideri mai puțin pasibil(ă) de a avea disonanțe cognitive și prejudecăți, acest sentiment are un nume: distorsiunea punctului mort.


140 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

Comments


bottom of page